Libris.ro

Nu… încă nu sunt un suflet pierdut în lumea asta mică… dar aveam toate şansele să fiu… sau cine ştie încă nu e timpul trecut să mă pierd de tot şi să nu mă mai regăsesc… iar dacă mă uit la existenţa mea cred că sunt pierdut deja, dar încă nu vreau să recunosc…

Mă întreba cineva de ce nu mai scriu… Ca să răspund sincer, am vrut de multe ori să scriu… stau câteva idei de articole în draft de luni de zile. Dar de ceva timp (ani!) mi-a fugit pământul de sub picioare… tot încerc să îl ating dar nu mai reușesc… ceea ce mă făcea să înving gravitația destinului, baza existenței mele, s-a dus într-un nor de fum ușor, iar cenușa pe care o tot frec între mâini sunt urmele focului cândva arzător din existență.

Probabil că azi-maine voi mai scrie câteva articole bazate pe iluzia gândurilor mele sau elucubrațiile umorului negru din viața mea de zi cu zi.

Mă uit în jurul meu și simt că nu aparțin lumii ăsteia deloc… sunt aici și totuși nu mă regăsesc în agitația și prostia semenilor printre care trăiesc… virtual sau real.

Ignoranța este un dar divin… Am rămas între lumi din cauza iubirii, iar asta ar fi posibil să fie fatal existenței mele…

Mă bucur când văd împlinire în jurul meu… când doi iubiți își susură șoapte dulci de iubire într-un colț al existenței (nu contează că viitorul le va spulbera poate orice iluzii care acum au realitate în trăirea lor)… sau când văd că viața prietenilor, rudelor, se așează pe un făgaș liniștit și plin de promisiuni.

Dar se întâmplă să dau și peste cazuri care îmi dau peste cap credința mea că totul este spre bine, chiar și răul. Așa am pățit acum ceva timp…

Mergeam cu autobuzul anul trecut prin decembrie spre casă… unul din cazurile rare pentru că îmi place de fapt să merg pe jos indiferent cât este distanța, dar probabil mă grăbeam. Priveam pe geam liniștit când am simțit că se apropie un individ murdar cerșind ceva bani pentru mâncare și duhnind a băutură… surpriza cea mai mare a fost că m-a „domnit” și mi-a zis și pe nume… Deși cre(ș)tin la origini și cu inima moale, nu prea acord atenție la asemenea cerințe, pentru că știu că a ajuns o „meserie” bănoasă pentru unii acest mod de a trăi. Dar ridicând ochii spre cel ce mi se adresa umil am simțit că privesc într-o oglindă, ca și cum aș privi spre un viitor care ar fi, sau ar fi fost foarte posibil chiar și pentru existența mea plină de „rugăciune și multă trăire a iubirii divine” (bleah!). Buzele mele au spus instinctiv „Nu am!”, dar inima a început să cerceteze colțurile gândurilor care nu au scos în față decât bancnote mari, destul de necesare și pentru existența mea, și astfel am realizat că tocmai schimbasem una din acele bancnote „mărețe” și aveam să-i dau omului pentru câteva pâini. Apoi am realizat de unde îl cunosc… și de ce m-a „domnit”… pentru că în vremurile în care mă știa el eram pe alte plaiuri materiale. Mi-am adus aminte că parcă individul a fost și pe vas câteva luni și i se dusese vestea că era pe drumul care duce spre bine. Dar parcă citindu-mi gândurile când țineam mâna întinsă cu o bancnotă mult prea mică pentru mizeria vieții pe care o trăim, mi-a spus că l-au ajuns necazurile, că părinții lui au vândut apartamentul în care sta și nu mai are unde să doarmă pentru că pe ei oricum nu îi interesează, dar și mai rău că pe străzi i se furase și bruma de îmbrăcăminte pe care o târa după el… Teorii ale conspirației despre cât de bun sau rău este un om, sau cât de mult luptă el sau nu pentru bunăstarea existenței sale, se vor găsi destui proști pe care viața i-a ales să-i dea ca exemplu al evoluției umane pe meleagurile materiale (îi respect însă pe cei care introduc factorul – noroc, destin, divinitate… în realizările lor)… dar întâmplarea face că individul era cunoscut ca un om prostănac blând, destul de citit, umil și respectuos.

Ca să revenim la scopul discuției acestui articol, astfel se ridică dar și coboară sufletul unui om, indiferent de karma, inteligența și bunătatea sa. Pentru că în funcție de ceea ce i se va oferi și de cât de mult poate rezista avalanșei de necazuri care se vor abate asupra sa, va deveni cel mai mare criminal sau răufăcător… sau un sfânt… sau va realiza ceva măreț cu viața sa.

Azi suntem niște suflete salvate… în culmea gloriei, plini de vitalitate și cu idei și targeturi înalte… ca în clipa următoare să te lovească viața unde te doare cel mai tare… tocmai la baza piramidei realizărilor tale.

Problema este dacă îți mai revii… dacă nu cumva cedezi între timp și renunți la luptă, sau nici măcar nu mai ai șansa la o luptă dreaptă…

Rugăciunea inimii este necesară nu doar pentru sufletele pierdute… ci mai ales pentru cele realizate… ca să reziste cu tărie în cazul unor lovituri sub centură din partea destinului.

Viața este frumoasă, superbă și merită trăită până în cele mai mici aspecte… de la naștere până la moartea trupului, că a sufletului nu va fi niciodată (așa se spune… sîc!). Totul este divin în jurul nostru, doar că noi suntem prea proști ca să vedem și să simțim asta… Nimic nu ar trebui să ne facă să fim triști, nefericiți, plini de ură sau furie în fața existenței, pentru că totul lucrează în jurul nostru pentru evoluția noastră, pentru iluminare, pentru a deveni corpuri de lumină (incandescentă :P), pentru a atinge perfecțiunea… și ce dacă momentan suntem la fel de proști și stupizi majoritatea la fel ca acum câteva mii de ani… mă rog, niște proști mai educați, pentru că la educație au acces toți acum, mai puțin la iluminare… Dar cu ajutorul tehnologiei, probabil foarte curând se va emula și asta, dar nu va schimba totuși în acest fel cu nimic lumea asta așa cum o știm… pentru că schimbarea trebuie să vină din interior… nu din exterior…

Despre autor

Mihalcea Razvan Teodor a scris 76 articole pentru noi.

Autor al cartii "Inimi ale Iubirii", dar si detinator al catorva bloguri si site-uri care definesc si reflecta pasiunile sale dar si viziunea asupra existentei... Descarcă cartea „Inimi Ale Iubirii” - Inimi Ale Iubirii (7886)

Share Button