Libris.ro

Acum mulți ani… mi-am pus o întrebare care a dus la o decizie, respectiv alegere, și apoi la cursul destinului prezent… Astfel privind în viitor am văzut drumul pe care îl aveam de parcurs bazat pe prezent, dar mai ales pericolele care ar fi apărut din cauza nepotrivirii de caracter, dorințe, modului de a privi viața, si m-am uitat spre trecutul care a pavat prezentul de atunci… așa am ales să renunț la acel viitor.

Bănuiesc că v-ați dat seama că mă refer la perioada în care eram la începutul experimentării căii pe care am descris-o în cartea despre religia iubirii, care cândva mi-a fost impregnată în creierul meu cenușiu de trăirile mele interioare. Bine… nu mai eram chiar la început… după o practică de peste cinci ani… în care multe lucruri aparent imposibile, atât spre bine cât și spre rău (de fapt numai bine, dar nu puteam spune atât spre bine cât și spre mai bine :D), au avut loc în viața mea.

Astfel când am văzut că lucrurile au luat-o pe un drum… pe care sufletul era din ce în ce mai îndepărtat de ceea ce dorea să realizeze, nu din vina cuiva… ci pur și simplu destinul se întâmpla, a trebuit să iau acea decizie. Astfel am înțeles un pic mai târziu că libera alegere se referă doar în mâinile cui îți dăruiești sufletului și astfel râul vieții va curge ca un șuvoi în direcția pe care o alegi, influențat sau obligat chiar și fără să îți dai seama. Libera alegere înseamnă că poți alege să faci bine sau rău atât ție cât și celor din jur, iar uneori linia dintre acestea este așa de tulbure încât este loc simultan pentru orice direcție.

Consider că vorbele pe această cale a trăirii iubirii sunt de prisos, deci articole sau subiecte care să repete ceea ce doresc să transmit se vor întoarce spre articolul de bază pentru acest blog – Teoria ca teoria… dar practica daruieste adevarul. Pentru a trăi aceste experiențe, este nevoie ca două suflete să dorească aceeași cale de trăire și conștientizare a existenței iubirii în sine în destinul lor… și să lupte să mențină flacăra interioară aprinsă indiferent de furtuni, destin, prejudecăți și tot ce mai poate mintea inventa pentru a pune piedici acestei trăiri.

Culmea… prezentul nu mai este umbrit de o eventuală îndepărtare de calea aleasă de suflet, ci doar de faptul că baza concepției mele despre divinitatea iubirii a devenit o experiență din trecut. Dar așa cum spuneam, nu trebuie să renunțăm la ceea ce trăim, pentru că baza aceasta a întărit treptat tot ceea ce am trăit cândva, dar mai ales a întărit în suflet concepția despre existența trăirii iubirii în sine, în tot ceea ce există, că este dumnezeul căutat de toți în afară, când de fapt stă ascuns chiar sub privirea noastră… trebuie doar să schimbăm orientarea… Deci nu căutați în afară ceea ce există deja în interior!

Am tot încercat să cred că poți învinge destinul, că dacă ai credință măcar cât un grăunte de muștar poți muta munții… Așa este atât timp cât dorești să muți munții pentru calea sufletului tău. Nu poți spera că va dori cineva să se alăture aventurii tale aparent imposibilă, datorită lipsei de credință. Dar fiecare are visul său propriu, idealul și calea sa de parcurs în viață… Chiar dacă un drum spre realizarea materială sau împlinirea profesională, sau de ce nu chiar spre o nouă trăire a iubirii omenești (divin este ceea ce se reflectă în ea), par banale și complet lipsite de sens pentru adepții unei vieți religioase sau filosofice, la rândul lor aceștia par visători și cu capul în nori pentru cei ancorați de trupurile lor trecătoare. Pentru a ieși din Matrix oricum este nevoie de mult mai mult decât vise, realizări, împliniri, chiar și trăiri. Fiecare în sinea lui se crede special, iar dacă nu se crede ar trebui să înceapă să vadă scânteia divină care are locașul în sinele său, dar în același timp să nu uite că cel mai sigur lucru în existență este faptul că totul este trecător… mai ales viața sa.

Îți este dor de familie, de cine iubești, dar familia, respectiv pe cine iubești, nu prea îi interesează de existența ta… sau dacă măcar mai exiști… Nu mai aștepta să fii iubit(ă) la rândul tău, fi fericit(ă) că măcar te lasă să îi iubești… asta este cea mai mare răsplată, deci du-te și bucură-te de prezența lor acum… nu mâine, pentru că nu se știe dacă vei mai avea ocazia să îți bucuri sufletul cu prezența celor pe care-i iubești. Cândva vor simți la rândul lor lipsa iubirii tale, când vei fi plecat din această lume, pentru că deși iubirea nu se vede… se simte.

Nu îți declara sus și tare iubirea ta mirifică și demnă de filme, nici nu cere declarații de dragoste din partea lor… nu pierde timpul cu vorbe inutile, doar dăruiește-te trăirii iubirii, și fii pregătit să reziști când vine șuvoiul trăirii ei peste sufletul tău… iar dacă în năvala ei te târăște și pe tine lăsând în urmă corpul, nu te întoarce înapoi după trup… oricum era sortit cândva pieirii.

Eu am pierdut cândva, speriat fiind, această ocazie, așa că oricine poate fi mai înțelept decât mine… Acum nu mai era nevoie să privesc din nou în viitor prin prezent, raportat la trecut… dar mai ales că trebuie să renunț la acest viitor.

Despre autor

Mihalcea Razvan Teodor a scris 76 articole pentru noi.

Autor al cartii "Inimi ale Iubirii", dar si detinator al catorva bloguri si site-uri care definesc si reflecta pasiunile sale dar si viziunea asupra existentei... Descarcă cartea „Inimi Ale Iubirii” - Inimi Ale Iubirii (7886)

Share Button